Hipnoterapia: arta sau stiinta?

de Eddie Lester

Traducerea in limba romana : Oana Maria Popescu

Bineinteles ca hipnoza nu poate fi clar categorisita ca arta sau stiinta, si cei mai multi oameni vor fi de acord cu faptul ca, intr-o masura mai mica sau mai mare, se inscrie in ambele tabere. Stiinta ne este prietena de multa vreme, desi nu intotdeauna la modul intentionat. Multe din primele cercetari privitoare la transa, au fost fara indoiala realizate pentru a o demitiza, dar in era “cognitiva” moderna, multi psihologi au devenit din ce in ce mai interesati de procesele mentale, hipnoza nefacand exceptie. Literal au fost adunate tone de dovezi care sprijina faptul ca hipnoza “ functioneaza” si terapeutii au putut spune acest lucru clientilor in mod foarte clar. Cand un client ne spune ca nu este sigur daca crede in hipnoza, ar trebui sa ne simtim perfect indreptatiti sa replicam: “Deci va indoiti ca pamantul este rotund”, desi o metafora mai putin batatoare la ochi este preferabila daca dorim sa construim o alianta terapeutica cu clientul. Asa cum Richard Gross (1996) comenteaza in sumarul sau referitor la cercetarea prezenta in domeniul hipnozei:

In mod traditional acest subiect este un motiv de oarecare jena printre psihologi, un subiect lasat mai degraba in seama psihiatrilor sau parapsihologilor, dar standardul inalt de cercetare in acest domeniu ar trebui sa plaseze hipnoza in cadrul principalelor curente psihologice.

Deci, de ce nu este hipnoza inclusa printre principalele curente din psihologie? De ce Gross ii acorda numai trei pagini intr-o carte care numara 950? Ei bine, un raspuns obisnuit este acela ca Freud si psihanalistii au intors spatele hipnozei, dar si mai important decat aceasta, se pare ca stiinta pur si simplu nu poate cadea de acord cu ceea ce este hipnoza si cum functioneaza ea. Teoreticienii starii, cum este Hilgard, au adus dovezi uimitoare legate de controlul durerii prin hipnoza, si alte fenomene, in timp ce Wagstaff ( 1991) a adus dovezi la fel de impesionante care arata ca hipnoza este un construct social. Daca oamenii de stiinta nu pot cadea de acord ce este hipnoza si cum functioneaza, atunci nu va beneficia niciodata de recursul la procese precum cititul si amintirea, care pot fi cel putin masurate foarte simplu. Prin aceasta vreau sa spun ca putem da cuiva o lista de cuvinte pe care sa le memoreze, si apoi il putem testa pentru a vedea daca si le aminteste. Daca nu exista un consens privitor la ceea ce este hipnoza, atunci cum o putem masura cu adevarat- si mai mult de atat, am dori s-o masuram in aceste conditii? In multe feluri este o veste buna ca transa ne scapa ca inteles prin insasi natura ei.

Daca transa ar fi atat de transaprenta si masurabila ca unele procese fizice, atunci, cel putin teoretic, n-ar putea stiinta sa inventeze o masina care sa ne faca treaba?

Va puteti imagina un aparat care este plasat pe capul clientului, si un buton pentru “ lasatul de fumat”, care poate fi apasat pentru a realiza succesul stiintific instantaneu? Sau un program pe calculator, care ar vindeca oamenii de problemele lor psihologice in 10 secunde? Inainte sa ne panicam prea tare, cred ca trebuie sa ne reamintim de statutul nostru artistic. Ca artisti utilizam procese care prin definitie nu pot fi recreate de stiinta, asa cum stiinta nu poate masura cat de bun este un artist sau arta lui. Destul de des terapeutii remarca ca cele mai bune rezultate le obtin in timpul anumitor momente creative. “ Nu mai stiu ce spuneam, cuvintele pur si simplu imi veneau ca din senin!” Sa nu fim gresit intelesi, acest mod flexibil de utilizare a abordarilor pe care multi il folosesc, si multe metafore si povesti terapeutice frumoase care sunt adesea utilizate in lucrul cu clientii, n-ar putea fi niciodata acceptabile intr-un cadru stiintific. Stiinta duce la cercetare, care ne permite sa cerem validarea muncii noastre, dar procesele artistice si umaniste ne pot purta catre un nivel superior.

In secolul al XIX-lea, principalul curent artistic se confrunta cu masinaria de frunte numita fotografie. Stiinta a produs o masina care parea la prima vedere sa fie capabila sa faca ceea ce arta se straduise sa faca timp de mai multe secole, adica sa reproduca cu acuratete realitatea. Este dificil de supraestimat impactul pe care fotografia l-a avut asupra picturii din epoca respectiva, multi vazand-o ca stiinta interferand cu arta. Unii au mers chiar mai departe:

‘Incepand de astazi, pictura este moarta.’ (Paul Delaroche, 1839)

‘Acesta este sfaristul unei arte, si ma bucur ca mi-am avut momentul de glorie’ (Turner, 1850)

Pentru artistii care se straduiau sa imite cat mai exact realitatea si vedeau acest scop ca principal, fotografia a fost intr-adevar daunatoare. Totusi pentru altii, care vedeau arta ca neavand ambitii stiintifice, era in regula. Eugene Delacroix, de exemplu, simtea ca stiinta, in forma fotografiei, putea da artistilor noi unelte si oportunitati fara a ameninta ceea ce fac.

‘In pictura sufletul vorbeste unui suflet, si nu stiinta stiintei.’ (Delacroix, 1851)

In zilele noastre este usor de inteles faptul ca o fotografie poate avea propria ei valoare artistica. O fotografie ne poate spune o mie de povesti, si chiar o putem folosi ca metafora in transa. Putem, de exemplu, sa cerem unui client sa-si aminteasca ceva frumos sau sa sugeram ca dorim sa-si imagineze o fotografie frumoasa si sa paseasca in ea pentru a se relaxa. Atunci cand folosim creativ sugestiile , apelam la aceleasi procese care functioneaza atunci cand cineva priveste o fotografie frumoasa.

Sa luam de exemplu lucrarile lui Robert Doisneau (1912-1994 ). El a facut acele faimoase fotografii pariziene ale cuplurilor care se saruta, si alte povesti umane similare. Aceste fotografii nu sunt create de o masina care se porneste pur si simplu cand este martora unor scene intamplatoare. Ele sunt facute de o persoana care doreste sa ne punem anumite intrebari, cum ar fi: cine sunt acesti oameni? Ce se intampla? Ce inseamna asta pentru mine? In hipnoterapie de asemenea incurajam oamenii sa-si puna intrebari si sa-si foloseasca potentialul creativ.

‘Deci, de ce sa nu dam o petrecere a constructiilor? …si sa construim un zid frumos…si un zid creativ…si ma intreb ce culori vei folosi?…si ce materiale vei folosi?…si cum arata poarta?…si cat spatiu este acolo?…pentru multa, multa crestere” (Michael Yapko, 1990)

Hipnoterapeutii ericksonieni, cum este Yapko, au o pregatire stiintifica solida, dar inteleg foarte bine ca hipnoza utilizata in laborator ne poate duce doar pana la un punct in terapie si dezvoltarea personala. Stiinta trebuie sa masoare, sa descrie si sa inteleaga- arta are legatura cu sugestia si creatia. Robert Doinseau a facut un comentariu despre aceste doua procese, care a dus la o parafraza faimoasa:

‘A sugera inseamna a crea- iar a descrie inseamna a distruge’

Mi se pare ca acest motto explica destul de mult ceea ce facem in hipnoterapie, precum si rezultatele umitoare pe care le obtinem adesea.