Arhitectura lichida in hipnoza

Oana Maria Popescu

Ce este arhitectura lichida?

Arhitectura lichida este o arhitectura a carei forma corespunde interesului detinatorului, este o arhitectura care se deschide pentru a te intampina si se inchide pentru a te apara, este o arhitectura fara usi sau holuri, in care camera urmatoare este acolo unde este nevoie sa fie si este ceea ce are nevoie sa fie. Este o arhitectura care danseaza sau pulseaza, devine linistita sau agitata. Arhitectura lichida duce la construirea de orase lichide, orase care isi modifica valoarea, in care vizitatorii din medii diferite vad repere diferite, unde vecinatatea evolueaza in functie de idealurile comune, si evolueaza pe masura ce ideile se maturizeaza sau dispar.

Aceasta este definitia arhitecturii lichide data de Marcos Novak, unul din cei mai importanti promotori ai acestui tip de arhitectura la ora actuala.

Arhitectura lichida este descrisa ca si arhitectura interactiva, bazandu-se pe concepte care spun ca arhitectura devine “lichida, fluida, animata” daca ii adaugam o a patra dimensiune, cea temporala. Un concept introdus de Sachiko este acela al structurilor arhitecturale bazate pe ferofluid. Ferofluidul este un material realizat de NASA si care treptat a fost utilizat in diferite domenii, ca de exemplu stabilizarea cladirilor care oscileaza la rafale puternice de vant. Ferofluidul isi schimba starea daca este trecut printr-un camp electromagnetic, si astfel structurile create cu ajutorul ferofluidului isi modifica forma daca sunt supuse actiunii campului electromagnetic.

Pavel Hadik are un alt proiect in domeniu, investigand posibilitatea de a realiza un mediu arhitectural interactiv, structuri care se misca, cu ajutorul aliajelor care cu memoria formei (SMA), formate din nichel, titan si cupru. Structurile construite pot fi utilizate ca despartituri interioare “inteligente” sau adaposturi care raspund la modificarile din mediu.

Daan Rooseagarde a creat deja un peisaj interactiv care isi schimba forma in prezenta omului, compus dintr-o multime de fibre care reactioneaza la miscarile si sunetele produse de vizitator.

Arhitectura lichida si hipnoza

Arhitectura lichida inseamna insa mai mult decat structuri adaptabile. Proiectul Second Skin combina hipnoza cu arhitectura. Intrand in transa hipnotica arhitectul sau clientul pot trasa pe hartie forme arhitecturale provenite din nivelul inconstient. Desenul este realizat in transa, si tot in transa hipnotica se inregistreaza descrierea detaliata a impresiilor, cum sunt calitatile specifice legate de dimensiune, forma, structura, punct de vedere, experiente kinestezice si proprioceptive legate de aceasta “a doua piele”.

In cea dea doua faza a proiectului Second Skin aceasta informatie este structurata intr-un format care poate fi evaluat, cartografiat, procesat si reconfigurat in mod obiectiv. Scopul este acela de a construi un model de locuinta intra-tipica.

Second Skin este un spatiu arhitectural care corespunde unui eu largit, ce cuprinde aspecte ale memoriei, functionarii creierului, si notiuni inradacinate referitoare la protectie si adapost.

Proiectul a fost initiat de Marcos Lutyens si Tania Lopez Winkler, impreuna cu arhitectul Marcos Novak. Second Skin utilizeaza hipnoza si algoritmul genetic pentru a extrage informatia mentala. Acest concept se leaga de conceptul cuantic al intelegerii constientului. Second Skin este un spatiu arhitectural care corespunde eului largit, utilizand mintea umana ca model pentru abordarea arhitecturala si utilizand arhitectura ca metafora pentru adapostirea spatiului colectiv al mintii.

S-a pornit de la ideea “imaginarii casei de vis”, iar inductia hipnotica a tins spre ghidarea subiectului intr-un spatiu cu valoare de refugiu primar. Comparand rezultatele individuale au fost observate similitudini de forma, relatii spatiale si materiale, tiparele si structurile psihice individuale au produs case care impartasesc aceleasi elemente. Respectiv indicau posibilitatea de a crea o colectivitate.

Casele rezultate au fost grupate in functie de carcateristicile lor formale, si apoi s-a realizat un program computerizat care functioneaza dupa un model genetic. Algoritmul genetic ordoneaza liniile caselor si genereaza o morfologie. In final a fost obtinuta o casa colectiva, care arata diferit ori de cate ori este rulat programul. Fiind o insumare a calitatilor spatiale aceasta casa colectiva nu are o forma fixa.

Second Skin ne arata astfel relatia dintre mediul inconjurator si persoana. Aceasta relatie deriva din spatiul care a existat intotdeauna, spatiul mintii, al structurilor care apar in mod natural. Prin hipnoza putem veni in contact cu inconstientul. Casa colectiva este o metafora care adaposteste inconstientul colectiv, arhetipurile. Atunci cand venim in contact cu acest spatiu fara limite putem extinde conceptele noastre legate de realitate, perceptie, dimensiune si timp, si obtinem o “casa” aflata in subconstient.

Second Skin este si interfata intre ceea ce stim ca este real si spatiul care exista in interiorul nostru. Prin intermediul proiectului Second Skin venim in contact cu structurile din interiorul nostru si generam un spatiu identificat ca si casa. Cu alte cuvinte, cu ajutorul hipnozei ajungem la o noua conceptie spatiala asupra casei, care este o interfata intre lumea interioara si cea exteroara. Din punctul de vedere al lui Gaston Bachelard spatiul nu este doar un continator al obiectelor tridimensionale, ci si al viselor. Casa obtinuta prin Second Skin este o metafora a umanitatii, locul unde sunt adapostite visele. Prin hipnoza persoana este tradusa ca si casa, psihicul ca structura care poate fi vizitata. Spatiul personal este convertit intr-un refugiu, iar structura reflecta persoana.

Arhitectura si creierul

In 1974 Harold Proshansky explora conceptul de “identitate a locului”. Identitatea locului se bazeaza pe intelegerea lumii fizice in care fiecare persoana traieste, lucreaza, etc. Recunoasterea locurilor pe care le stocam in memorie include imagini, sentimente, atitudini, valori, preferinte, intelesuri si concepte legate de comportamentul adecvat locatiei.

Proshansky a identificat trei factori care stau la baza influentei arhitecturii:
– plasarea fizica a casei, scolii si cartierului in care un copil invata unele din cele mai semnificative roluri sociale, ca de exemplu ceea ce se asteapta din partea unei persoane datorita sexului sau, relatiilor de familie, asocierii cu colegii, expectatiilor etnice, etc

– in fiecare rol o anumita structura arhitecturala are proprietati care influenteaza ceea ce se asteapta de la noi ca si comportament. De exemplu diferentele in rolurile de gen pot fi reflectate in modul in care sunt alocate dormitoarele intre frati, decorarea camerei, ce activitati sunt considerate adecvate in spatiul personal al cuiva

– in fiecare locatie copilul trebuie sa invete abilitatile de mediu necesare pentru a le utiliza, pentru a le schimba daca este posibil, si in consecinta pentru a obtine satisfactie.
Arhitectura ca hipnoza

Modelul lui Proshansky ne arata practic legatura stransa dintre “mediul arhitectural”si inconstient. Acesta este motivul pentru care in transa hipnotica se obtin structuri arhitecturale de tipul celor obtinute in proiectul Second Skin. Second Skin este o proiectie exterioara a arhitecturii noastre interioare. Dar lucrurile pot functiona si invers.
Structurile arhitecturale pot functiona ca “ancore hipnotice”. De exemplu, in transa hipnotica putem reface in minte un drum, cum ar fi cel parcurs de acasa la lucru in fiecare dimineata. Pe acest drum ne luam repere: ajung la universitate, de aici o iau la dreapta, apoi ajung in fata primariei, etc. Fiecarui reper arhitectural de acest gen ii putem atasa o experienta de viata, in plan imaginar, ancorand astfel acea experienta cu acel reper arhitectural.

De altfel “efectul hipnotic” al structurilor arhitecturale este cunoscut inca din antichitate. Cladiri precum piramidele, mausoleele, catedralele, templele, palatele, aveau scopul de a impresiona, de a prodiuce o anumita stare, o disociere de context.

In multe interventii hipnotice sunt utilizate proprietatile de “ancora” a cladirilor sau structurilor arhitecturale, precum si proprietatea de “refugiu primar”, avand astfel o structura arhitecturala lichida. Ne construim si decoram coridorul din “metafora coridorului” dupa cum dorim, metafora “calatorie la o stanca” ne introduce intr-o “pestera cu valoare de refugiu primar” care se deschide pentru a ne lasa sa intram si se inchide pentru a ne conferi siguranta. Vizualizarea unui pod, sau a unei case de exemplu sunt si ele interpretate din punct de bedere psihologic/ psihanalitic. Vizualizarea unei case este asociata tocmai nevoii de siguranta, de stabilitate.

Prin hipnoza putem astfel crea doua lucruri:

-putem proiecta in afara noastra structura interna, creand o arhitectura ca interfata intre mediul intern si extern

sau
– putem proiecta in interiorul nostru o structura externa, creand un reper arhitectural intern.