Helen, un caz de psoriazis

de Steve Luzern , D.Hyp

Traducerea in limba romana: Oana Maria Popescu

Exista la ora actuala cateva sisteme psihologice care isi au originea in miscarea psihanalitica fundamentata de Sigmund Freud in prima parte a secolului 20. In mod evident fundamentele acestor sisteme au multe lucruri comune, in special in ceea ce priveste importanta acordata inconstientului. Freud nu a descoperit de fapt ideea de inconstient, conceptul fiind prezent in literatura epocii sale, dar a recunoscut si promovat importanta sa pana cand a devenit universal acceptata. Bazele psihanalizei moderne sunt reprezentate de explorarea mintii inconstiente pentru a releva cauzalitatea dinamica a problemelor psihologice si functionale.

Cele mai multe persoane sunt familiarizate cu metodologia psihanalizei, cel putin asa cum este ea prezentata in mass-media si inteleg ca procesul psihanalitic nu este o solutie pe termen scurt destinata oricarei probleme. Destul de des pacientii raman in psihanaliza timp de cativa ani inainte de a putea realiza schimbari semnificative. Probabil cel mai mare serviciu pe care ni l-a facut Freud prin sublinierea importantei mintii inconstiente a fost, intr-o anume masura, contrabalansat de proasta folosire de catre el a tehnicilor hipnotice. Chiar si astazi, pentru ca Freud nu a inteles hipnoza ( si nu are nici o vina, pentru ca in acele vremuri putini i-au inteles relevanta, iar profesorul lui Freud, Charcot, a insistat ca numai pacientii isterici pot fi hipnotizati ), tehnica este frecvent desconsiderata de psihologi si oarecum dispretuita de psihanalisti. Acesta este un lucru nefericit, nu numai pentru practica psihologica dar si pentru multi pacienti al caror tratament ar putea fi mult scurtat si mult mai puitn costisitor daca in terapie ar fi implicata si hipnoza.

In practica mea privata din ultima decada mi-am dovedit mie insumi validitatea ideii ca multe probleme au origine psihogena. Aceasta se datoreaza in multe cazuri reprimarii energiei emotionale la nivel inconstient ca rezultat al unei traume in trecutul pacientului. Explorand mintea inconstienta a pacientului printr-o analiza abila, aceste amintiri pot fi descoperite si astfel sunt ameliorate simptomele.

Spre desosebire de Freud am descoperit ca analiza in hipnoza (hipnoanaliza) este o tehnica excelenta pentru a localiza si elibera rapid materialul suprimat. Atat de mult incat in multe situatii problema de prezentare care s-a dovedit rezistenta la tratamentul ortodox a fost tratata in una sau doua sedinte.

Cu siguranta sunt necesare mai multe cercetari in acest domeniu. In fond si la urma urmei, nimeni nu este interesat sa prelungeasca terapia pacientului, nu-i asa?

Ceea ce urmeaza este un extras de pe o caseta audio numita “Helen, un caz de psoriazis” si face parte dintr-o sedinta de hipnoanaliza din toamna anului 1998. Pacienta era o femeie de 32 de ani, care suferise de psoriazis in cea mai mare parte a vietii. Psoriazisul a persistat in ciuda unui mare numar de tratamente ortodoxe si ne-ortodoxe urmate de-a lungul vietii, si atunci cand pacienta a sosit la cabinetul meu era plina de inflamatii, din cap pana-n picioare, chiar si fata ii era usor afectata, un lucru vizibil in ciuda machiajului. Partea din caseta pe care o redau aici incepe dupa ce a avut loc inductia si pacienta se afla in transa.

“…..
LUZERN:
Si intr-o clipa, iti voi ridica bratul si apoi il voi lasa usor sa cada in poala ta si cand voi face asta, vei descoperi ca te afli inapoi in sala de clasa in care ai inceput scoala.

Si vei descoperi ca memoria ta este acum atat de buna incat atunci cand iti las mana sa cada in poala, te vei regasi in acea sala de clasa, care in mintea ta va fi foarte, foarte clara. Vei putea sa te uiti imprejur si sa vezi ceea ce obsinuia sa se afle in sala de clasa, bancile sau scaunele si mesele. Vei putea vedea lucrurile care obsinuiau sa se afle pe pereti, poze, si decoratiuni, si alte lucruri similare.

Iti vei vedea invatatoarea, si pe ceilalti copii din clasa, pentru ca atunci cand iti voi lasa mana sa cada, asa cum am spus, memoria ta va fi atat de buna incat practic te vei reintoarce in sala de clasa. Iar acum stai relaxata si urmareste ceea ce se intampla.

1,.2, 3. Iata, Helen, esti acolo, inapoi in timp. Si aceasta este prima ta sala de clasa. Te uiti imprejur, si te rog sa-mi spui care este primul lucru pe care il vezi.
CLIENT:….Scaune si mese.
LUZERN: Si peretii, vezi lucrurile de pe pereti ?
CLIENT:..Tablouri.
LUZERN: Si ce faci in clasa in acest moment?
CLIENT: Scriu.
LUZERN: Scrii. Uitat-te bine la ceea ce scrii si spune-mi ce scrii acolo….uita-te si vei stii ce scrii.
CLIENT: Nu pot vedea nimic.
LUZERN: Bine, continua sa stai relaxata, nu ca ar avea vreo importanta, dar voi lasa mana ta sa-ti cada in poala si memoria iti va deveni atat de buna incat poti vedea ceea ce scrii acolo. 1,2,3, iata, acum poti vedea ceea ce scrii. Si acum stii ce este. Ce este?
CLIENT: Scriu despre pui.
LUZERN: Despre pui?
CLIENT: Hm hm
LUZERN: OK. In regula. Este o mica poveste pe care o scrii, nu-i asa?
CLIENT: Nu, este o poezie.
LUZERN: O poezie, asta este foarte bine. Asta este prima ta sala de clasa, si cu ochii mintii poti vedea ca eu sunt oarecum acolo cu tine. Si nu-i asa ca ai in jur de 5 ani, Helen?
CLIENT: Hm hm
LUZERN: Ai probleme cu pielea, sau vreo eruptie pe piele?
CLIENT:………Nu
LUZERN: Nu? Are mama ta vreo problema cu pielea in acel moment? Mama ta este preocupata de pielea ta? Te da cu ceva crème sau balsam?
CLIENT: Nu.
LUZERN: Nu? Bine, este in regula. Helen, tu ai cinci ani, esti acolo, in clasa… spune-mi, iti serbezi ziua de nastere?
CLIENT: Hm hm.
LUZERN: Da? Dai vreo petrecere sau asa ceva?
CLIENT: Hm
LUZERN: Bine. Intr-o clipa iti voi ridica bratul si apoi il voi lasa sa cada din nou in poala ta, si in clipa in care voi face asta, te vei intoarce la ziua in care ai implinit 7 ani. A saptea ta aniversare. Vei vedea unde te afli, si vei vedea tot ce se petrece in jurul tau. Si daca ai avut o mica perterecere in ziua in care ai implinit 7 ani, acolo te vei afla, la acea petrecere, din nou. Acum stai in continuare relaxata, si cand mana iti va atinge coapsa te vei reintoarce la ziua in care ai implinit 7 ani. 1,2,3. Acum ai 7 ani, este ziua in care implinesti 7 ani. Te uiti imprejur, si te rog sa-mi spui ce vezi prima data.
CLIENT: Gradina zoologica din Londra.
LUZERN: Gradina zoologica din Londra? Este un cadou de ziua ta sau asa ceva?
CLIENT: Hm
LUZERN: Si cine este cu tine la gradina zoologica?
CLIENT: Mama si tata si fratii si cea mai buna prietena a mamei.
LUZERN: Te distrezi?
CLIENT: Hm
LUZERN: Iti place gradina zoologica din Londra?
CLIENT: Hm
LUZERN: Bine. Acum, Helen, te rog sa-mi spui , acum la 7 ani, cand te afli la gradina zoologica din Londra, ai ceva probleme cu pielea? Vreo eruptie sau urticarie, sau eczema care te supara?
CLIENT: Mm, nu.
LUZERN: Nu? N-ai avut niciodata o astfel de problema?
CLIENT: Nu
LUZERN: Bine. Mama te da cu ceva crème sau balsamuri speciale pe piele?
CLIENT: Nu.
LUZERN: Nu? Bine. Cand voi lasa sa-ti cada mana in poala data viitoare te vei intoarce la ziua in care ai implinit 8 ani. La cea de-a opta aniversare a ta. Vei stii unde te afli si vei vedea aceasta zi chiar mai clar decat ziua in care ai implinit 7 ani, pentru ca, cu fiecare respiratie, aceasta incredibila memorie pe care o ai devine din ce in ce mai buna. Asa ca stai in continuare relaxata. Cand iti voi lasa mana sa cada in poala te vei intoarce la ziua in care ai implinit 8 ani, a 8-a ta aniversare. 1,2,3, si iata ca te afli aici Helen, acum ai 8 ani. Este a 8-a ta aniversare, si unde te afli acum?
CLIENT: Acasa.
LUZERN: Acasa? Dai o petrecere sau asa ceva?
CLIENT: Hmm
LUZERN: Si ai invitat niste prieteni?
CLIENT: Da.
LUZERN: Da? Mamica este acolo?
CLIENT: Hmm
LUZERN: Si taticul este acolo?
CLIENT: Nu.
LUZERN: Te distrezi?
CLIENT: Da.
LUZERN: Grozav. Deci, implinesti 8 ani astazi si lasa-ma sa te intreb din nou daca ai ceva probleme cu pielea, vreo eruptie sau ceva pe piele? Ceva de genul asta care te ingrijoreaza?
CLIENT: Mm, da.
LUZERN: Da? Ceva ce te ingrijoreaza in legatura cu pielea ta? Vreo eruptie sau ceva?
CLIENT: Pe picior.
LUZERN: Pe picior?
CLIENT: Hm
LUZERN: Mama te unge cu ceva crema?
CLIENT: Hm, da, pe piele si pe par.
LUZERN: Si pe par?
CLIENT: Hm
LUZERN: Bine. Deci ai o eruptie pe picior si pe cap?
CLIENT: Hm
LUZERN: Bine, acum ai 8 ani, dar cand aveai 7 ani nu aveai aceasta problema, nu-i asa?
CLIENT: Nu
LUZERN: Deci ceva s-a intamplat intre ziua in care ai implinit 7 ani si ziua in care ai implinit 8 ani, care a produs aceasta eruptie. Acum, ceea ce voi face intr-o clipa, va fi sa iti ridic din nou bratul si sa-l las sa-ti cada din nou in poala, si vei descoperi ca memoria ta este atat de buna incat atunci cand mana iti va atinge coapsa te vei intoarce in timp si iti vei aminti, aproape vei retrai prima zi, prima data cand ai devenit constienta de faptul ca eruptia apare pe corpul tau. Si vom vedea unde te afli, si ce se intampla , ce te determina sa fii constienta de acea eruptie. Stai in continuare relaxata, si vei vedea unde te vei gasi.1,2,3. Si iata, Helen, acesta este primul moment in care devii constienta de faptul ca ai o eruptie. Ce se a fla in jurul tau? Unde te afli acum?
CLIENT: ….. In baie.
LUZERN: In baie? In baie acasa?
CLIENT: Hm hm
LUZERN: Si cum ti-ai dat seama ca ai o eruptie? Tu ai decoperit-o sau a vazut-o mama?
CLIENT:……Nu-mi amintesc…..erm…..
LUZERN: Bine, nu are importanta. Te afli in baie si tocmai ti-ai dat seama ca ai o eruptie.
CLIENT: Mm
LUZERN: Acum iti voi ridica bratul si apoi il voi lasa din nou sa-ti cada inapoi in poala si in mintea ta esti acolo, o fetita mica in baie. Pentru ca iti voi pune niste intrebari, si vei descoperi ca stii toate raspunsurile la aceste intrebari, pentru ca vei redeveni in mintea ta acea mica fetita din baie. Continua sa stai relaxata, urmareste ceea ce se intampla. 1,2,3. Iata, Helen, acum esti in baie, si tocmai ti-ai dat seama ca ai o eruptie pe piele. Ceea ce imi spune ca nu cu foarte mult timp in urma trebuie sa se fi intamplat ceva care te-a ingrijorat sau te-a suparat intr-un fel. Astfel ca a determinat ca eruptia sa apara. Pentru ca niciodata nu ai avut-o atunci cand aveai 7 ani sau la a 7-a aniversare. Deci ceva s-a intamplat care sa produca asta. Asa ca te intreb daca totul este in regula acasa? Cum este mama? Te intelegi bine cu mama?
CLIENT: Hm hm
LUZERN: Si tata? Te intelegi bine cu tata?
CLIENT: Da.
LUZERN: Da? Si cu fratii tai? Te intelegi bine cu fratii tai?
CLIENT: Nu prea.
LUZERN: Nu prea? Este ceva in legatura cu fratii tai care te ingrijoreaza? Ceva diferit in ceea ce fac?
CLIENT: Nu, doar ca se iau de mine.
LUZERN: Se iau de tine?
CLIENT: Mm
LUZERN: Bine. Dar ceilalti membrii ai familiei, este altceva in legatura cu alti membrii ai familiei care te ingrijoreaza? Ceva in legatura cu bunicii, te ingrjoreaza ceva legat de bunici?
CLIENT:…..Nu-i vad foarte des..
LUZERN: Nu-i vezi foarte des?
CLIENT: Nu.
LUZERN: Sunt in regula?
CLIENT:…….. Bunicul nu este.
LUZERN: Ce nu este in regula cu bunciul?
CLIENT: Are cancer.
LUZERN: Are cancer?
CLIENT: Mm
LUZERN: Asta te ingrijoreaza? Ti-a spus mama ca trebuie sa-ti faci griji din cauza asta?
CLIENT: …….Ehm…..nu… este foarte brusc.
LUZERN: Este foarte brusc?
CLIENT: Hm
LUZERN: Bine, esti acolo in baie, si tocmai ti-ai dat seama ca a aparut eruptia pe piele. Si ai descoperit ca bunciul are cancer. Dar ai numai 7 ani, asa ca nu stiu daca asta este suficient ca sa te ingrijoreze. Dar ceva te framanta. Probabil ceva ce s-a intamplat cu o zi sau doua inainte ca eruptia sa apara. Si este o ingrijorare mare, ceva ce ai carat dupa tine pana in perioada de adult. Asa ca iti voi ridica bratul si apoi il voi lsa sa-ti cada inapoi in poala, si indiferent ce griji ai, acestea iti vor apare foarte clar in minte, dar inca te vezi in baie. Continua sa stai relaxata, urmareste ceea ce se intampla. 1,2,3. Acum, ce te supara Helen?
CLIENT: Nu mi-au spus, i-am auzit. ( clienta incepe sa planga, si continua sa planga pe toat durata sedintei de terapie)
LUZERN: I-ai auzit? Pe cine ai auzit? Este in regula, lasa sentimentele sa iasa la iveala. Pe cine ai auzit?
CLIENT: Mama si tata.
LUZERN: Si ce i-ai auzit spunand?
CLIENT: Ca el moare de cancer.
LUZERN: Adica bunicul?
CLIENT: Hm
LUZERN: Asa ca stiai ca o sa moara?
CLIENT: Cred ca n-ar fi trebuit sa stiu.
LUZERN: Nu, dar i-ai auzit intamplator, asa-i?
CLIENT: Hm
LUZERN: Bine. Evident pot vedea ca ai fost foarte ingrijorata pentru ca stiai ce inseamna, nu-i asa?
CLIENT: Hm
LUZERN: Bine. Asta a fost cu scurt timp inainte de a-ti apare eruptia pe piele?…. Memoria ta este foarte buna acum, poti vedea totul foarte clar in mintea ta. Pentru ca cred ca stim acum care este cauza eruptiei pe piele.
CLIENT:….Da…….
LUZERN: A aparut aceasta eruptie la o zi sau doua dupa ce i-ai auzit pe mama si pe tata?
CLIENT: Nu, m-am lovit la picior.
LUZERN: Te-ai lovit la picior?
CLIENT: Mm
LUZERN: Si ce s-a intamplat cand te-ai lovit la picior?
CLIENT: M-am lovit la picior, si am avut o taietura sau o julitura, nu stiu, nu-mi amintesc exact.
LUZERN: E in regula. Deci ai avut o taietura sau o julitura pe picior?
CLIENT: Hm, da si de acolo a inceput.
LUZERN: In regula. Deci ai avut ganduri neplacute legate de acea lovitura la picior? Sau ceva de genul asta?
CLIENT: Nu.
LUZERN: In regula. Vezi, eu pot… ( clienta intrerupe).
CLIENT: Alergam.
LUZERN: Alergai? Si alergai numai de placere, sau..?
CLIENT: Da. Voiam sa ajung prima in camera.
LUZERN: Inaintea cui?
CLIENT: Inaintea prietenilor; ne prosteam. Alergam.
LUZERN: Bine. Deci, de ce a inceput eruptia pe picior, dupa ce te-ai lovit, nu sunt prea sigur. Dar chiar inainte sa apara eruptia i-ai auzit pe mama si pe tata vorbind despre moartea bunicului, nu-i asa?
CLIENT: Hm
LUZERN: Asa e ? Nu ai nici un dubiu in aceasta privinta?
CLIENT: Nu .
LUZERN: Bine. Pentru ca aceasta eruptie pe piele trebuie sa fi fost cauzata de o suparare din tine, si cu siguranta arata de parca asta s-a intamplat atunci cand ai descoperit ca bunicul va muri. Pare ca e asa?
LUZERN: Bine. Acum continua sa stai relaxata, pentru ca iti voi ridica bratul si apoi il voi lasa sa-ti cada in poala, si cand fac asta te vei intoarce in timp, la o saptamana dupa ce bunicul tau a murit. Bunicul tau a murit in scurt timp, cat erai inca copil?
CLIENT: Da.
LUZERN: Bine. Cand iti voi lasa bratul sa cada te vei afla in ziua aflata la distanta de o saptamana de moartea bunicului tau. Si sa vedem cum era pielea atunci. Continua sa stai relaxata si observa ceea ce se intampla. 1,2,3. Este o saptamana de cand a murit bunicul tau; unde te afli in acest moment?
CLIENT:….Acasa.
LUZERN: Acasa? Bine. Si cum este pielea ta acum? Cum este eruptia? Este inca in acelasi loc, sau este mai mare, sau mai mica, sau cum este?
CLIENT: Mai mare si pe genunchi.
LUZERN: Acum iti voi pune o intrebare la care cunosti fara indoiala raspunsul. Este o saptamana de cand a murit bunicul tau, si eruptia s-a inrautatit de atunci?
CLIENT: Da.
LUZERN: Da? Cu alte cuvinte eruptia de pe pielea ta reprezinta moartea bunicului, este adevarat?
CLIENT: Da.
LUZERN: Supararea ta.
CLIENT: Da.
LUZERN: Bine. Acum ceea ce voi face este pentru a ne asigura ca indepartam aceasta suparare; iti voi lasa mana sa cada in poala si te vei intoarce in timp la momentul in care ai realizat ca bunicul a murit. Continua sa stai relaxata si urmareste ceea ce vei afla. 1,2,3. Unde te gasesti acum?
CLIENT: Acasa.
LUZERN: Si ce se intampla? Cum ai aflat ca bunicul a murit?
CLIENT: …..Tata vorbeste cu noi.
LUZERN: Si unde anume va aflati?
CLIENT: In camera de zi.
LUZERN: Esti in camera de zi, si ce spune tata? Ii poti auzi din nou cuvintele.
CLIENT:…..Doar ca a fost foarte bolnav, si a murit dintr-o data… asta e tot ce-mi pot aminti.
LUZERN: Este in regula. Continua sa stai relaxata. Daca mai este altceva important din ceea ce a spus tata, si care te-a suparat in vreun fel, atunci cand iti voi lasa bratul sa cada in poala, iti vei aminti. 1,2,3. Mai este ceva?
CLIENT: Nu. L-am intrebat unde este mama?
LUZERN: Si ce a spus el?
CLIENT: Ca mama este cu bunica, ca are grija de ea.
LUZERN: Aveai nevoie de mama in acel moment?
CLIENT: Da.
LUZERN: Bine. Acum, cu ceea ce vezi, iti este clar in minte ca eruptia este rezultatul bolii si mortii bunicului? Poti vedea asta?
CLIENT: Da.
LUZERN: Fiindca vreau sa fii sigura ca asta este lucrul cel mai important. Trebuie sa ne asiguram ca aflam toate cauzele acestei eruptii. La varsta de 7 ani am putut vedea ca nu aveai nici un fel de probleme cu pielea si apoi vedem ca ai auzit din intamplare ca bunicul este bolnav si probabil va muri si vedem primele semne ale eruptiei. Asa este, nu-i asa?
CLIENT: Da.
LUZERN: Si apoi vedem ca la o saptamana dupa ce a murit el eruptia ta s-a inrautatit, nu-i asa?
CLIENT: Hm
LUZERN: Bun, acum, care este probema legata de pierderea bunicului care a determinat aparitia unei eruptii pe piele? Este un fel de a-ti aminti de el, sau ceva de genul asta?…. Ce este? Ce este in mintea ta inconstienta …
CLIENT: Nu-mi puteam imagina ca n-o sa-l mai vad niciodata.
LUZERN: Nu-ti puteai imagina ca n-o sa-l mai vezi niciodata?
CLIENT: Nu.
LUZERN: Este un lucru suparator pentru o fetita mica, nu-i asa? Continua sa stai relaxata, lasa lacrimile sa curga, le vei putea sterge in curand.
CLIENT: Obisnuia sa ma faca sa rad.
LUZERN: Da?
CLIENT: Da.
LUZERN: Erai foarte apropiata de el, nu-i asa?
CLIENT: Da.
LUZERN: Si de aceea aceasta pierdere te-a suparat atat de mult? Acum daca am indepartat toata supararea si grija legata de bunicul tau, eruptia va disparea foarte repede. Dar mai intai trebuie sa ne asiguram ca indepartam toata supararea. Asa ca iti voi ridica bratul si apoi il voi lasa sa-ti cada in poala, si daca mai este ceva in mintea ta care este inca responsabil de aceasta eruptie pe piele, orice are de-a face cu bunicul care se mai afla inca acolo, sau orice este nerezolvat mai tarziu pe parcursul vietii care are un impact semnificativ asupra acestei probleme cu pielea. Cand iti voi lasa bratul sa cada in poala orice ai nevoie sa stii in legatura cu aceasta eruptie pe piele iti va veni in minte. 1,2,3. …Mai este ceva care te supara?
CLIENT: Doar oamenii care rad de mine.
LUZERN: Din cauza pielii tale?
CLIENT: Da.
LUZERN: Bine, nu te vei mai confrunta cu asta de-acum incolo. Nu vei mai avea aceasta problema. Acum ca stii ce a provocat problema cu pielea ta, exista vreun motiv pentru care nu ai dori sa renunti la eruptie?
CLIENT: Nu.
LUZERN: Nu mai exista nici un motiv, nu-i asa? Cu siguranta bunicul tau nu ar dori ca tu sa ai aceasta problema, nu-i asa?
CLIENT: Nu.
LUZERN: Si nu serveste nici unui scop, nu-i asa?
CLIENT: Nu.
LUZERN: Deci te poti debarasa de aceasta eruptie de pe piele acum, nu-i asa?
CLIENT: Da.
LUZERN: Pentru ca stiu sigur ca ai dori asta, nu-i asa?
CLIENT: Da.
LUZERN: Acum, daca mai exista ceva in mintea ta legat de bunicul tau si de pierderea lui care inca te mai ingrijoreaza sau te supara, vei descoperi ca in curand aceste lucruri se vor linisti.

Daca a mai ramas ceva, orice nu am clarificat inca astazi, atunci toate aceste suparari si lacrimi vor iesi la iveala.

Asa ca s-ar putea sa mai treaca ceva timp pana sa te obisnuiesti cu faptul ca bunicul a murit. Dar este in regula, pentru ca asta se va intampla in curand. Iar acum, Helen, vei descoperi ca acum ca supararea ta, cauza psoriazisului, a fost indepartata, pielea ta incepe sa se vindece, chiar incepand cu acest moment, in care eu iti vorbesc.

Acele semne, aceste vezicule, sau oricum le numesti, dispar rapid si palesc. Pielea ta se vindeca. Fiecare parte a corpului tau unde exista probleme cu pielea se vindeca. Eruptia va dispare. Deja pielea ta se vindeca.

Nu mai sunt in interiorul tau emotii care sa afecteze pielea, sau care sa te afecteze in orice alt mod. Asa ca, in curand, iti voi cere sa deschizi ochii. Dar vei descoperi, asa cum am mai spus, ca pielea ta se vindeca deja. Se curata. Si cand este complet curatata, eruptiile nu vor mai aparea niciodata.

Orice probleme sau suparari pe care le-ai putea avea de-acum incolo nu-ti vor mai afecta pielea. Nu vei mai avea nevoie de crème pentru piele. Vei descoperi ca problema cu pielea ta, cu psoriazisul, va dispare in curand.

Vezi ca pana la urma am vazut ca in primii 7 ani de viata pielea ta a fost in regula, nu-i asa? Fara probleme, fara griji?
CLIENT: Da.
LUZERN: Apoi ai descoperit ca bunicul este grav bolnav si probabil va muri si iata ca apare un prim semn al eruptiei. Apoi, dupa ce el moare, vezi ca eruptia ta a devenit mai mare. Asta deoarece niciodata n-ai reusit sa treci peste pierderea bunicului. Acesta este motivul pentru lacrimile tale si pentru senimentele tale de acum. Sunt sentimente legate de ceea ce s-a intamplat cu ani in urma. Dar foarte curand vei ajunge sa te impaci cu ideea ca bunicul a murit. Si de aceea pielea ta va fi minunata. Si va continua sa fie asa cum, fara indoiala, timp de multi ani, ti-ai dorit sa fie. Stii ce vreau sa spun cu asta?
CLIENT: Hm
LUZERN: Bine. Acum, in cateva clipe, te voi ruga sa deschizi ochii. Cand vei deschide ochii iti vei aminti tot ceea ce s-a intamplat cu gandurile tale.

Si cand vei deschide ochii, vei fi calma. Vei fi relaxata, si te vei simti bine in legatura cu propria ta persoana. Si mai presus de toate, pielea ta se va curata in curand de toate acele vezicule.

Acest fel de “suparare” al pielii tale a provenit de la bunicul. Iar tu ai o piele frumoasa, moale si supla, din cap pana-n picioare.

Niciodata vreo pierdere ca acea a bunicului tau nu te va mai ingrijora sau supara in acest fel. Niciodata nu vei mai avea acest psoriazis, acesta problema cu pielea.

Asa ca, atunci cand esti pregatita pentru asa, deschide ochii si observa cat de bine te simti in pielea proprie….”

SFARSIT

Cititorul va nota cat de important este sa observi atent pacientul pentru a depista indiciile non- verbale pe care ti le da pacientul in legatura cu materialul cu impact emotional. Este de asmenea important ca in timpul “ interogatoriului” sa selectam intrebarile care sa evite influentarea pacientului sau crearea unor amintiri false.

Urmarind cazul dupa terminarea terapiei am aflat ca Helen a scapat de psoriazis. Tot ce a ramas sunt mici puncte rosii in anumite parti ale corpului care au fost serios afectate si probabil ca si aceste puncte vor dispare in timp. Intreaga inregistrare a terapiei este disponibila pe caseta audio.

Steven Luzern lucreaza intr-un cabinet privat din Londra. A inregistrat o serie de casete pentru a fi ascultate acasa de catre pacienti si conduce un workshop intitulat “ Miracolul auto – vindecarii” in care preda si demonstreaza propriul sau stil de hipnoanaliza.