Hipnoza si creierul uman

Cum functioneaza hipnoza

S-a dovedit deja că hipnoza funcţionează, ea fiind utilizata frecvent in practica psihoterapeutica.
Un grup de psihiatrii de la Universitatea Columbia din New York, pentru a afla modul în care creierul uman reacţiuonează la hipnoză, au utilizat în cercetările lor una dintre trăsăturile creierului numită efectul « Stroop ». Acesta apare atunci când trebuie să spunem rapid culoarea unui termen văzut pe ecran. Ne descurcăm de minune când sensul unui termen şi literele cu care a fost scris sunt identice, de exemplu termenul “roşu” este scris cu culoarea roşie. Însă când scriem acelaşi cuvânt cu un pix albastru, atunci creierul nostru se prosteşte pe moment. Dezacordul dintre culoare şi semnificaţia cuvântului întârzie reacţia lui, drept urmare executăm sarcina mai lent şi adesea greşim.

Acest lucru se datorează faptului că cititul este un proces în mare măsură automatizat. Când citim nu putem să ne abţinem de a atribui involuntar o semnificaţie cuvântului văzut. De aceea nu suntem în stare să definim imediat culoarea cuvântului. Acest conflict, descris pentru prima dată de Ridley Stroop, este unul dintre fenomenele adânc înrădăcinate din creierul nostru şi este bine cunoscut de oamenii de ştiinţă. Cercetătorii din New York au încercat să verifice dacă el poate fi înlăturat cu ajutorul hipnozei.
Efectele hipnozei

Hipnoza a dat roade şi a anulat acţiunea efectului Stroop.  Cum a acţionat sugestia hipnotică? Ea a făcut ca creierul să se concentreze la un singur lucru, în acest caz la culoarea termenului văzut pe ecran.Sub influenţa sugestiei a fost întreruptă activitatea părţii din lobul frontal responsabilă, printre altele, de rezolvarea conflictelor. Şi lobul occipital, cel în care se află centrul vederii, a functionat diferit.
Interesant este că exact aceleaşi regiuni ale creierului-indicate de cercetările anterioare-sunt active când este înlăturată durerea pacientului cu ajutorul efectului placebo. Placebo este un fel de autosugestie (credem că substanţa primită de la medic îşi va face acţiunea şi această credinţă are efect).